Salutare,
Sunt Florin şi cum probabil ai văzut, sunt fotograf de evenimente. Nu sunt cel mai bun fotograf, dar te asigur că sunt cel mai potrivit pentru evenimentul tău!
Chiar dacă mă vei alege sau nu, mă bucur tare mult că ai ajuns la mine şi că îţi place ceea ce fac.
Fiecare eveniment este unic, fiecare om cu care lucrez este unic, iar datoria mea este să surprind acea unicitate într-un mod aparte.
Cu experiență în fotografia de eveniment și pasiune pentru această artă sunt gata să fiu parte din povestea ta și să îți ofer cele mai naturale şi frumoase fotografii.
Pentru mine, relaţia cu tinerii casatoriti este foarte importantă.
Sunt sigur că vrei un fotograf care să fie prieten cu tine şi oamenii dragi ţie, prezenţi la evenimentul tău. Un fotograf care să comunice şi cu care să te distrezi pe cinste. Asta se va vedea şi în fotografii.
Fiind o zi în care tu si perechea ta sunteti actorii principali, îţi recomand cu mare drag şedinţa foto de cununie. Ea reprezintă o piesă extrem de importantă din evenimentul tău. Veti fi intr-o stare pe care nu poti sa o reconstruiesti in altă zi.
Cununia o faci intr-o singura zi, dar fotografiile îţi rămân o viaţă.
Nu am un număr limită la fotografiile pe care le fac – momentele inedite din eveniment vor dicta această cifră. Arată-mi că tu şi perechea ta vă iubiți și lasă numărul acesta în seama mea
Toate fotografiile sunt prelucrate individual, la nivel de culoare, contrast, tonalitate, crop, balans de alb. Fotografiile vor fi livrate electronic printr-un link.
PS: Sunt un fotograf de gaşcă şi ştiu să mă distrez alături de invitaţii tai şi în acelaşi timp să îmi fac treaba cu dedicare şi pasiune.